Pages

joi, 25 august 2016

Henriette Yvonne Stahl – “Mătușa Matilda”

Am îmbrățișat fiecare scurtă povestire ca pe un plai nou, cu puncte de vedere diferite, cu personaje cu frământări intense, cu vise, cu năluci, cu temeri, cu bucurii și tristeți, atât de compacte încât te transpun acolo, alături de personaj, de parcă ființa asta a ta ar fi făcută din plastilină. Și te poți transforma și transforma până la ultimul cuvânt de pe ultima foaie citită. Iar apoi rămâi un pic debusolat pentru că tocmai îți intrase în obișnuință să fii cameleon, dar bucuros că poți privi în urmă și savura călătoria.


 Fragmente din două povestiri:

“Casa albă”
“…
Iată ce citisem: ’O servitoare fusese bănuită că a furat de la stăpân o sumă de bani. Dusă la poliție, ca să mărturisească, fusese chinuită. De spaimă și de durere, servitoarea a înnebunit. Hoțul cel adevărat a fost descoperit după trei zile. Servitoarea a fost închisă într-un azil. Cazul se cercetează.’
(…) Căci orice, orice mi se părea suportabil pe lume: și boli, și nenorociri, și cutremure... dar oamenii, oamenii care chinuiesc pe alți oameni, lucrul acesta întrecea puterile mele de îndurare. Lucrul acesta nu-l puteam înțelege... Lucrul acesta mă usca de vlagă, îmi măcina credința. Îmi dădeam seama că viața este făcută dintr-o esență superioară inteligenței omenești; (…) îmi spuneam, ceea ce a fost urât a existat, și ceva bun nu șterge ceva rău, ci stă alături. Totul este etern. Nimic nu poate fi șters.
…”

Onofrei și rostogolirea de sus”

Ploua mărunt. Onofrei nu avea umbrelă. Adică, o avea acasă și uitase să și-o ia. De câteva zile nu se simțea în apele lui, iar ploaia fiind și ea lichidă îi reaminti cu atât mai dureros că nu se simte în apele lui.
....

miercuri, 24 august 2016

Guguștiuc


Ori de câte ori aud un porumbel emițând sunetul “guguștiuc”, îmi miroase a paie încinse, adunate pentru o ciorbă cu leuștean. Brusc, sunt transpusă într-o cameră în care răcoarea pereților de lut învinge dogoritul soarelui de august. E calm și atât de liniște încât se poate auzi musca din camera alăturată.
Mirosul perelor verzi, aduse în casă să se coacă mai repede, domină peste toate. Chiar și peste patul-hamac, în care eu și verișoara mea stăm așezate, așteptând să treacă ora de somn. Ne ținem, însă, ocupate. Inventăm cu mâinile un alfabet nou, încercând să vorbim fără să ne deconspirăm că nu dormim. E și asta o îndeletnicire cu care ne-am obișnuit, fiind adulți. Să devenim din ce în ce mai pricepuți în a mima ceva ce nu e.
Dar e prea bine aici la “guguștiuc”, iar mirosul de pere vindecă tot. Chiar și ipocrizia. 

duminică, 21 august 2016

Am o bucurie-n mine!

Mama mi-a povestit, de curând, cum mă manifestam atunci când eram bucuroasă, fiind copil. Pe lângă zâmbetul din dotare, adăugam și exclamația: Am o bucurie-n mine!
Mă gândesc că e un pic bizară formularea, dar până la urmă nu eram deloc departe de adevăr, bucuria chiar era în mine, și de acolo doar putea ieși în afară.
Iar în afară am tot găsit bucurii, printre care aceea de a primi un buchet de flori nemuritor cu boboci încrustați de poeme.

Încă nu mă rabdă inima să desfac minunăția, atât de atent aranjată, însă un boboc tot am desfăcut. Celelalte vor fi cu "va urma".

joi, 11 august 2016

Excursiile vin pe litoral!

Călătorului îi stă bine cu drumul. Iar drumului îi șade și mai bine dacă este aventuros.
Cartea "Aventuri de excursionist" a ajuns la Constanța. Primiți-o cum se cuvine!


miercuri, 3 august 2016

Horațiu despre Mălăele


Anticariatul să trăiască!
Parcurgând textul și privind caricaturile și pozele incluse, ai senzația clară de-ai auzi vocea domnului Mălăele susurându-ți la ureche. Pesemne că la unii talentul dă pe afară și inundă tot ce ating.
'Horațiu despre Mălăele' e o scriitură de o fragilitate distinsă, o odă adusă marilor sale muze de care a avut norocul să se înconjoare, dar mai ales o satiră aștimnoicine.